Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR)

Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen etc. Concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european, politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere (pentru perioada 2000-2006, suma aferentă a reprezentat aproximativ o treime din bugetul UE[1]). De fapt, se poate spune că politica de dezvoltare regională are un pronunţat caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finanţarea altor politici sectoriale – cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului[2].

În plus, politica regională este corelată şi cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare Phare (fond de sprijin pentru reconstrucţia economică[3]), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de coeziune) şi SAPARD (program special pentru agricultură) la care au avut acces ţările în curs de aderare şi prin care este sprijinită tranziţia acestora la standardele şi structurile de organizare ale UE. Caracterul complex al politicii de dezvoltare regională este subliniat şi de modul în care acesta integrează trei dintre obiectivele prioritare ale UE: coeziunea economică şi socială, extinderea aplicării principiului subsidiarităţii şi dezvoltarea durabilă. Astfel, coeziunea economică şi socială nu numai că este prezentă la nivelul obiectivelor fondurilor structurale, dar importanţa sa este reflectată prin crearea unui fond omonim (Fondul de coeziune) ce sprijină grăbirea procesului de convergenţă şi atingere a nivelelor medii de dezvoltare ale Uniunii Europene. Principiul subsidiarităţii - care reprezintă gradul crescut de implicare a Statelor Membre în dezvoltarea şi implementarea politicilor comunitare - este prezent şi la nivelul altor politici.

În contextul de faţă, acest principiu are aplicabilitate în negocierea finanţării din fondurile de solidaritate de către fiecare stat în parte (în funcţie de priorităţile naţionale şi regionale) precum şi în responsabilitatea ce revine acestora din urmă în implementarea, monitorizarea şi evaluarea programelor stabilite de comun acord. Strategia dezvoltării durabile[4] este prezentă ca prioritate a programelor de solidaritate europeană, în special prin accentul pus pe protecţia mediului şi pe dezvoltarea de măsuri în această direcţie.

Însă această strategie nu este numai europeană, ci există ca strategie globală promovată în toată lumea prin variate acorduri internaţionale, ceea ce subliniază o dată în plus caracterul complex al politicii de dezvoltare regională şi coerenţa internă a obiectivelor comunitare.

Încă din anul 1975 a fost creat şi Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în scopul finanţării zonelor defavorizate şi reducerii dezechilibrelor existente în prezent între diferite regiuni ale Uniunii Europene[5].

O dată cu aderarea Danemarcei, Irlandei şi Regatului Unit, la 1 ianuarie 1973, Comunitatea Europeană s-a extins şi s-a simţit tot mai acut nevoia unui instrument specific de sprijin în domeniul dezvoltării regionale. Acutizarea acestei nevoi a fost generată atât de creşterea decalajelor de dezvoltare dintre regiunile componente ale Comunităţii, cât şi de găsirea unor sisteme compensatorii la deja complicata politică agricolă.

Odată cu crearea FEDR a fost definită o politică regională la nivel comunitar şi a devenit în scurt timp cea mai importantă componentă a sprijinului structural.

FEDR are următoarele domenii de intervenţie: investiţiile productive în vederea creării şi menţinerii unor locuri de muncă durabile; investiţiile în infrastructura necesară dezvoltării economiei (reţele, educaţie, sănătate etc.); dezvoltarea potenţialului intern al regiunilor prin stimularea proiectelor de dezvoltare locală şi a IMM-urilor, inclusiv prin acţiuni în domeniul cercetării-dezvoltării, prin stimularea acţiunilor inovatoare şi a turismului; acordarea de asistenţă tehnică în vederea implementării eficiente a măsurilor de sprijin comunitar.

Promovarea coeziunii economice şi sociale prin corectarea principalelor dezechilibre şi prin participarea la dezvoltarea şi transformarea regiunilor reprezintă obiectivul FEDR. Acţiunea fondului este menită să atenueze efectele pe care integrarea economică le poate avea asupra unor sectoare economice sau categorii socio-profesionale şi care pot adânci decalajele dintre regiunile prospere şi cel mai puţin dezvoltate.

--------------------------------------------------------------------------------

[1] Este vorba de 35% din bugetul UE – www.europa.eu.int/comm/regional_policy.

[2] Pentru mai multe detalii, a se vedea, „Politica de dezvoltare regională”, lucrare elaborată în cadrul proiectului Phare RO 006.18.02, publicată pe site-ul Institutului European din România www.ier.ro.

[3] Programul PHARE a fost creat în 1989 în scopul restructurării economiilor Poloniei şi Ungariei. A se vedea, Gilles Ferréol, „Dicţionarul Uniunii Europene”, Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 136.

[4] Dezvoltare durabilă în sensul promovării dezvoltării economice ţinând cont de impactul acesteia asupra mediului şi asupra conservării resurselor naturale, ca responsabilitate faţă de generaţiile viitoare.

[5] Aşa încât să se ajungă la apropierea nivelurilor de dezvoltare. Analizele de specialitate subliniază că FEDR - sprijinind financiar zonele defavorizate - „contribuie la reducerea decalajelor”‚ în condiţiile în care „regiunile avansate continuă să se depărteze, prin nivelele atinse în dezvoltarea industrială, de zonele defavorizate” - Dumitru Mazilu, „Integrarea Europeană”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 143.