Fondul de Coeziune. Prezentare generala
În contextul politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene, scopul principal al Fondului de Coeziune constă în asistenţa ţărilor cu dificultăţi economice pentru a face posibilă aderarea lor la Uniunea Economică şi Monetară. Resursele acestui fond sunt alocate în două sectoare: mediu şi reţele de transport transeuropene.
Crearea acestui fond, unul dintre cele mai noi ale UE, se regăseşte în: Articolele 129 c, 130 d şi 130 s (care se ocupă de finanţarea proiectelor legate de protecţia mediului) - Tratatul CE; Protocolul 15 din anexa Tratatului care stabileşte cerinţele care condiţionează accesul la resursele fondului; Regulamentul Consiliului nr. 792/93 care determină un cadru de lucru pentru Fondul de Coeziune; Regulamentul Consiliului nr. 1164/94.
Există două cerinţe care condiţionează accesul la Fondul de Coeziune: ţările beneficiare trebuie să aibă un nivel al venitului pe locuitor sub 90% faţă de media comunitară; statele beneficiare trebuie să aibă un program menit să satisfacă condiţiile convergenţei economice, aşa cum este stabilit în articolul 104 c al Tratatului CE.
Aceste condiţii urmăresc evitarea dezechilibrului economic, mai ales a deficitului public excesiv. Caracteristic acestui fond este faptul că el nu este afectat de aşa-numitul principiu al suplimentării.
Cele 10 state care au aderat în 2004 plus România şi Bulgaria (membre ale Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2007) precum şi Spania, Grecia, Portugalia şi Irlanda[1] sunt statele membre care beneficiază de Fondul de Coeziune. Aceste ţări pot utiliza ajutorul din partea fondului pentru a finanţa proiecte de importanţă europeană în domeniul protecţiei mediului şi a infrastructurii în transporturi[2]. Procentajul maxim de finanţare pentru fiecare proiect sau fază variază între 80% şi 85% din costul global al fiecăruia în funcţie de situarea lor geografică.
Bugetul total al Fondului de Coeziune pentru perioada 2000 - 2006 a fost de 18 miliarde euro. Distribuirea resurselor alocate s-a făcut în raport cu mărimea populaţiei, valoarea produsului naţional brut pe locuitor şi suprafaţă.
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Irlanda a fost beneficiară a fondului de coeziune numai până la sfârşitul anului 2003.
[2] Exemple de proiecte având sprijin financiar din partea Fondului de Coeziune sunt următoarele: Autostrada Granada (sudul Spaniei); Trecătoarea Kildare (Autostrada Dublin - Cork - Limerick); Modemizarea aeroporturilor din Insulele Canare şi Baleare (Spania); Căi ferate în partea de nord şi de nord-vest (P); Autostrada Pathe - Atena - Salonic (GR); Calea Ferată Dublin - Galway (IRL); Tratarea apelor reziduale în Limerick (IRL); Aeroportul Spata (noul aeroport din Atena); Decontaminarea integrală a Ria de Vigo (nord-vestul Spaniei); Furnizarea de apă şi îmbunătăţirea calităţii ei în Atena (GR); Anumite tronsoane ale Autostrăzii Lisabona - Porto (P); Sistemul de furnizare a apei în Porto (P).







Adauga comentariul tau