Inceputurile Politicii Agricole Comune in cadrul Uniunii Europene

Prin formarea Comunităţii Economice Europene, statele membre şi-au propus coor­donarea eforturilor pentru promovarea dezvoltării economice şi ridicarea accelerată a nivelului de viaţă; stabilirea unei pieţe comune şi apropierea progresivă a politicilor lor economice au fost considerate direcţiile principale de acţiune.

Discuţiile iniţiale s-au purtat asupra includerii sau nu a agriculturii în procesul de integrare a pieţelor naţionale. Excluderea beneficia de argumente teoretice. Un proces de integrare nu poate fi net avantajos decât dacă economiile au structuri concurenţiale şi ni­veluri comparabile de dezvoltare. Agriculturile ţărilor europene erau însă caracterizate de o puternică eterogenitate. Plasarea lor într-un regim de liber schimb specific pieţelor co­mune ar fi accentuat disparităţile existente, cu tot ansamblul de efecte economico-sociale şi politice negative, dezintegratoare decurgând de aici.

Era cert însă, şi astfel s-a şi decis, că nu se putea forma o piaţă comună fără agricultură.

Astfel, interese politice şi economice au determinat includerea agriculturii în procesul construcţiei europene şi aplicarea unei politici comune prin care agricultura avea să devină expresia cea mai fidelă a principiilor de funcţionare şi existenţă a unui sistem inte­grat.

Principalii factori care au determinat includerea agriculturii în procesul de integrare prin aplicarea unei politici comune au fost[1]: diversitatea politicilor agricole naţionale, disparităţile structurale şi randamentele scăzute în agriculturile europene, importanţa po­litică a agricultorilor şi contextul internaţional.

--------------------------------------------------------------------------------

[1] Gabriela Carmen Pascariu, „Uniunea Europeană. Politici şi pieţe agricole”, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 59.